marți, 4 septembrie 2012

Gogosi in sos caramel






Gogosile acestea sunt un  deliciu total, in adevaratul sens al cuvantului.

Ingrediente:
500 g faina
40 g unt
200 ml lapte
20 g drojdie
100 g zahar
2 galbenusuri
sare
coaja de lamaie

Pentru umplutura:
9 prune bine coapte
50 g zahar pudra
100 g unt pentru forma

Pentru sosul caramel:
6 linguri zahar
6 linguri apa
2 linguri unt

Mod de preparare:
Se cerne faina intr-un castron. Drojdia se amesteca cu o lingurita de zahar dizolvat in putin lapte caldut, se adauga o lingura de faina si lasam la crescut 30 de minute. Cand isi dubleaza volumul, amestecam cu faina din castron si restul ingredientelor. Framantam un aluat omogen si elastic, il acoperim cu un prosop si il lasam la dospit cca 30 de minute.
Impartim aluatul in noua parti egale, modelam mici sfere, in care introducem cate o pruna(eu am scos samburii) pe care o pudram cu zahar si pe urma sigilam sfera cu umplutura in interior.
Asezam sferele umplute intr-o forma  termorezistenta unsa, se unge bine cu unt topit si introducem vasul in cuptorul preincalzit pentru cca 40-45 de minute.
Pentru sosul caramel:
Se topeste zaharul intr-o tigaie neaderenta, la foc mic, pana devine auriu. Stingem caramelul cu apa si lasam sa mai fiarba pana se topeste zaharul caramelizat si se ingroasa sosul. Se ia vasul de pe foc si adaugam untul, amestecand bine pana se omogenizeaza.
Cand sunt coapte, se scot gogosile din cuptor si turnam in spatiul dintre ele, sosul caramel si lasam sa fie absorbit.
Se servesc de regula dupa ce se racesc complet, dar noi am servit un pic mai caldute ( pentru ca nu am mai avut rabdare...)!
Gogosile pot fi insiropate si cu zeama de compot de prune.

Sursa retetei: Revista Click!








Pofta buna!!!


9 comentarii:

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...